Vești tot mai proaste despre starea lui Gabriel Cotabiță. „Nu poate fi transferat la un spital din străinătate”

Publicat: 20/05/2015, 11:24
Actualizat: 21/05/2015, 08:59

Chiar dacă au existat zvonuri potrivit cărora Gabriel Cotabiță se află în curs de recuperare și face gesturi conștiente, www.ziarulring.ro scrie că lucrurile nu stau chiar așa.

„Gabriel Cotabiță e acum o legumă. Mai are câteva schițe, dar neurologice, deci nu e conștient și cooperant. Mișcă picioarele, dar aceste mișcări sunt neurologice, adică nu sunt conștiente, ci reflexe. Nu răspunde la stimuli. Șansele lui de supraviețuire sunt extrem de mici și dacă, printr-o minune, va scăpa, va fi imposibil să revină la o viață normală, va fi tot legumă, în stare vegetativă”, au declarat surse de la Spitalul Floreasca.

„Recent, am avut chiar un doctor în aceeași stare cu artistul și cu aceleași probleme cardiace în antecedente. A stat pe aparate două-trei luni, apoi a murit. Din experiența mea, va urma un stop cardiac, pentru că îi va ceda inima, iar el e susținut mult de aparate. Dacă l-ar decupla, n-ar mai putea respira. Nu are nicio șansă!”, au mai spus cei de la Floreasca.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×